Originile cetateniei
Originile cetateniei pot fi identificate din Grecia antica, cand ‘cetatenii’ erau cei care aveau dreptul legal sa participe in politica. Dar nu toata lumea era cetatean: sclavii si femeile in principal nu erau. Pentru cei care aveau totusi statutul privilegiat de cetatean, ideea de ‘virtute civica’ sau ‘bun cetatean’ erau foarte importante. Aceasta traditie a dus la o accentuare a datoriilor cetatenilor de-a lungul timpului.
Punctul de vedere liberal asupra cetateniei, dezvoltat in secolul 19, a accentuat importanta drepturilor pentru toti locuitorii. Pe masura ce lucrurile au capatat amploare, ideea de justitie si drepturi politice a devenit realitate pentru o parte din ce in ce mai mare a populatiei.
In secolul 20, sustinatorii ‘cetateniei sociale’ au mers mai departe si au recunoscut ca drepturile civile si politice sunt doar parte din ceea ce cetatenii ar trebui sa astepte de la stat. Drepturile cetatenilor ar trebui sa cuprinda conditiile de trai si de munca, nu doar participarea oamenilor in politica.
Un ultim aspect in ceea ce priveste cetatenia, dar unul ce capata o importanta din ce in ce mai mare, implica ideea de educatie. Daca cetatenia in sensul traditional implica sa ne bucuram de anumite drepturi si sa indeplinim anumite indatoriri, intr-un fel se poate spune ca cetatenii ‘se fac’, nu ‘se nasc’. Loialitatea si responsabilitatea de exemplu sunt calitati ce trebuie invatate si cultivate. Astfel, daca aceste calitati sunt esentiale pentru a fi cetatean in adevaratul sens al cuvantului, cetatenii ‘adevarati’ trebuie sa fie educati, in sensul larg al cuvantului.
