Energia pe baza de hidrogen

Energia pe baza de hidrogen poate fi folosita pentru alimentarea caselor, uzinelor, electrocasnicelor, chiar si pentru vehicule. Arderea hidrogenului are ca rezultat doua componente: apa si caldura. Hidrogenul este obtinut, folosind procese chimice obisnuite – deci, nu este nevoie de vreo inventie nastrusnica – si poate fi transportat oriunde prin conducte, la fel ca in cazul gazelor naturale.
Avantajul consta in faptul ca hidrogenul este cel mai abundent element din univers si se gaseste in cantitati mari, chiar si in apa marii. Exista, totusi, cateva obstacole tehnice ce pot fi depasite in timp, prin dezvoltare tehnologica. Spre exemplu, nu s-a gasit inca o solutie eficienta pentru stocarea unor cantitati mari de hidrogen intr-un spatiu mic, precum rezervorul unei masini.
Cel mai mare dezavantaj il constituie chiar trasatura principala a hidrogenului; el nu este o sursa de energie primara, ci un purtator de energie. Chiar daca este abundent in natura, hidrogenul nu este la fel de accesibil pe cat se crede. Spre deosebire de combustibilii fosili, hidrogenul nu poate fi extras din subteran, ci se produce, iar aceasta activitate necesita un consum considerabil de energie.
- » Carbunii
- » Petrolul
- » Etanolul
- » Energia nucleara
- » Energia pe baza de hidrogen
- » Energia solara
- » Energia eoliana
- » Hidroelectricitatea
- » Energia valurilor
- » Energia geotermica
- » Energia biomasei
- » Energia si deseurile
- » Cum ramane pana la urma
- » Reducerea consumului de energie
- » Islanda si energia regenerabila
