Cauze

Distrugerea habitatelor
Planeta noastra se afla intr-o continua schimbare, habitatele se modifica si sunt influentate continuu. Schimbarile naturale au loc treptat, iar impactul lor asupra speciilor este minim, lasand animalelor timp suficient pentru adaptare.
Cand schimbarile au loc intr-un ritm rapid, speciile au prea putin timp sau chiar deloc sa reactioneze sau sa se adapteze noilor circumstante. Acest lucru poate duce la efecte dezastruoase, pierderile rapide de habitat fiind principala cauza a disparitiei speciilor.
Forta cea mai puternica ce influenteaza pierderea habitatelor o reprezinta oamenii. Mai ales in ultimul secol, aproape toate regiunile de pe Glob au fost afectate de actiunea umana. Spre exemplu, pierderea nutrientilor din sol, care sustin padurile tropicale, extinctia pestilor si a altor specii acvatice din habitatele poluate, schimbarile climei la nivel global, eliberarea gazelor cu efect de sera sunt provocate preponderent de oameni.
Introducerea speciilor exotice
Speciile native sunt acelea care fac parte dintr-un anumit peisaj geografic, pe o perioada indelungata de timp. Sunt adaptate foarte bine mediului lor, precum si la celelalte specii native din acelasi habitat. Pe de alta parte, speciile exotice sunt introduse in ecosistem de catre activitatea umana, intentionat sau nu. Acestea sunt vazute de speciile native ca straini si pot cauza conflicte in cadrul ecosistemului – pot distruge balanta ecologica sensibila si pot produce o supra-abundenta de consecinte negative.
Una dintre cele mai grave consecinte rezulta cand speciile exotice incep sa se hraneasca cu cele native sau cand concureaza cu acestea pentru acelasi tip de hrana. Cele mai distructive efecte au avut loc pe insule: introducerea insectelor, soarecilor, porcilor sau altor vietati au dus la disparitia a sute de specii, in ultimele cinci secole.
Supraexploatarea
Vanatul nerestrictionat al balenelor, in timpul secolului XX, este un exemplu de supraexploatare. Aceasta industrie a dus la reducerea populatiilor diferitelor specii de balene la numere foarte scazute. Cand mai multe specii erau aproape pe cale de disparitie, unele state au agreat un acord international cu privire la vanatul balenelor. Datorita acestuia, cateva specii, printre care si balena-cenusie, si-au revenit in mod remarcabil, in schimb altele nu au inregistrat modificari privitoare la numarul populatiei.
Un alt exemplu il constituie vanatul anumitor animale pentru componente pretioase, precum cornul de rinocer sau oasele de tigru. Multe animale au scazut simtitor ca numar de indivizi, in anumite regiuni de pe Glob.
Alti factori
Bolile, poluarea si distributia limitata sunt alti factori ce au amenintat pana acum speciile de plante si animale. Daca o anumita specie nu are o protectie naturala genetica impotriva anumitor patogeni, o boala introdusa poate avea efecte grave asupra speciei respective. De exemplu, virusii turbare sau rapciuga canina distrug in momentul de fata populatii carnivore, in Africa de est. Animalele domestice transmit adesea aceste boli ce afecteaza populatii intregi, demonstrand din nou ca activitatea umana este la baza majoritatii cauzelor de disparitie.
Sursa foto: Environment.nationalgeographic.com
- » Cauze
- » Elefantul african
- » Elefantul asiatic
- » Balena dreapta
- » Balena albastra
- » Primatele
- » Gorila
- » Urangutanul
- » Tamarinul leu auriu
- » Maimuta paianjen
- » Ghepardul asiatic
- » Leopardul amur
- » Leopardul anatolian
- » Leopardul de zapada
- » Linxul iberian
- » Lupul rosu
- » Panda urias
- » Pantera de Florida
- » Tigrul
- » Vidra marina
- » Jaguarul
- » Rinocerul
- » Armadillo gigant
- » Condorul
- » Stiati ca
- » Ce poti face
